La 11 octombrie curent, un bărbat de 43 de ani a alertat poliția din Bălţi pe faptul, că în timp ce se deplasa pe o stradă din oraș, câteva persoane necunoscute i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, după care i-au sustras bani și un inel din aur.
În urma măsurilor speciale de investigații întreprinse de polițiști, la scurt timp după comiterea infracțiunii, suspecții au fost identificați și escortați la Inspectoratul de poliție Bălți, pentru audieri.
Tinerii, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani și-au recunoscut vinovăția integral. Aceștia sunt cercetați penal în stare de libertate.
Conform legii penale, persoana vinovată în comiterea infracțiunii de jaf, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani cu/sau fără amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale.