Victoriabank anunță o amplă campanie socială pentru întreaga țară. Alături de Moldova, alături de fiecare!

Victoriabank este alături de fiecare cetățean al Republicii Moldova și lansează o inițiativă socială de amploare, cu un buget de cel puțin 10 milioane de lei, care va fi implementată până la sfârșitul anului curent.

„Suntem impresionați și mândri de solidaritatea de care au dat dovadă oamenii din Republica Moldova în această perioadă dificilă pentru toți. Acum, poate mai mult ca oricând, fiecare dintre noi trebuie să aibă siguranța că este susținut de către aproapele său atunci când este nevoie. Prin intermediul campaniei noastre „Alături de Moldova, alături de fiecare!”, Victoriabank își reconfirmă angajamentul de a fi un pilon de sprijin pentru societate. Este vorba despre un program complex de susținere a populației, care va avea mai multe componente și se va desfășura până la sfârșitul acestui an”, a subliniat președintele Victoriabank, Bogdan Pleșuvescu.

Prima acțiune din cadrul inițiativei naționale a Victoriabank va fi lansată pe 15 martie. Este vorba despre o ofertă specială pentru toți deținătorii cardurilor sociale, cu o serie de beneficii suplimentare.

Dacă ai un card social sau urmează să ți-l faci, să știi că acesta este emis și deservit gratuit. Mai mult, între 15 martie și 30 iunie 2022, ai avantaje adăugătoare:

· 10% cashback la cumpărăturile efectuate în farmaciile din țară și la plata facturilor online pentru servicii comunale prin VB24;

· Poți retrage MDL din orice bancomat din țară fără a plăti vreun comision;

· Dacă îți faci un card social la Victoriabank până pe 30 iunie 2022 inclusiv, primești de la noi un bonus de 200 de lei atunci când pe noul card îți este transferată prima pensie sau alocație;

· Livrare gratuită a cardului oriunde în Moldova;

· Depozit special pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani – Alături VB, care poate fi constituit pentru o perioadă de 12 sau 18 luni, cu dobândă avantajoasă.

Totodată, Victoriabank este în continuare alături de antreprenorii din Republica Moldova prin campania „Eu sunt IMM”, după ce, în anul 2020, a fost inițiată o altă campanie de susținere a producătorilor autohtoni, care a avut genericul #CumpărăDeLângăTine.

De sprijin au parte și oamenii de cultură, precum și sportivii, în cadrul campaniilor de responsabilitate socială corporativă pentru Teatrul Geneza Art din Chișinău și Federația de Baschet din Moldova, așa cum Victoriabank a fost alături și de artiștii Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dar și de alte instituții de cultură.

Printre acțiunile similare se numără și susținerea organizației „Copil. Comunitate. Familie” (CCF Moldova) prin campania „Povești de acasă”, licitația de caritate „Cumpără artă, susține un copil” și „Gala Generozității”.

De asemenea, la începutul pandemiei de COVID-19, în anul 2020, Victoriabank a donat 250 de mii de lei Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău pentru lupta contra noului tip de coronavirus și a oferit sprijin clienților persoane fizice, aplicând la cerere amânarea plăților pentru credite.

Victoriabank nu a putut să rămână indiferentă nici față de cetățenii ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova în urma conflictului militar din țara lor. Astfel, aproximativ 3.000 de refugiați ucraineni au fost deserviți de către Victoriabank, fiind efectuate tranzacții de cumpărare de hrivne în valoare de peste 10 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 500 de mii de euro (peste 16 milioane de hrivne), la cursul oficial al BNM.

În același timp, Victoriabank este partener al platformei Fagura în colectarea fondurilor pentru refugiații ucraineni veniți în Republica Moldova. Banca asigură sistemul de tranzacționare a plăților efectuate de către donatori pe platforma Fagura cu 0% comision.

card socialinițiativă socială de amploareVictoriabank
Comments (0)
Add Comment