Vânzările de maşini noi în Moldova s-au prăbuşit cu 75% comparativ cu aprilie 2019

Piaţa auto din Republica Moldova s-a confruntat cu o situaţie fără precedent, după cum am mai spus, însă acum încearcă să-şi revină după ce a fost permisă deschiderea showroom-urilor cu respectarea unor reguli stricte, dar şi după ce în această săptămână expiră şi ar putea să nu mai fie prelungită starea de urgenţă în ţară, relatează autoblog.md

Anterior v-am spus despre ce rezultate în vânzări au înregistrat dealerii locali în luna martie, iar acum, noile cifre ne spun despre câte maşini s-au putut înmâna clienţilor în luna aprilie. O lună cu 30 de zile în care practic nu s-au dus activităţi normale.

Amintim că marea majoritate a centrelor auto s-au închis pentru clienţi începând cu ziua de 15 martie 2020 şi au fost deschise oficial abia din 27 aprilie. Astfel, importatorii şi distribuitorii au putut activa doar 3-4 zile, într-un regim cât de cât normal, reuşind să ofere un spectru larg de servicii nu în mod “offline” sau în spatele unor monitoare.

Potrivit datelor statistice de care dispunem, aflaţi că în luna aprilie s-a reuşit înmânarea cheilor a doar 148 de automobile noi. Pentru comparaţie, în aprilie 2019 s-au vândut 575 de maşini, ceea ce în raport cu rezultatele din aprilie 2020 reprezintă o scădere de practic -75%! Iar în raport cu martie 2020, vânzările au scăzut cu -46%!

Iată şi rezultatele vânzărilor de maşini noi în primele patru luni ale lui 2020. În total s-au putut realiza 1.262 unităţi, comparativ cu 1.971 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Diferenţa în acest caz constituie practic -36%!

În luna mai se aşteaptă o reabilitare a stării lucrurilor după cum am menţionat, deşi importatorii şi distribuitorii vor avea o libertate mai mare de manevre operaţionale din a doua jumătate a lunii, atunci când nu va mai fi valabilă starea de urgenţă în ţară.

Sursa: autoblog.md

automobile noiscăderea bruscăvânzările