După organizarea alegerilor de la Hîncești, 3 sate din acest raion au intrat în carantină din cauza răspândirii virusului COVID-19. Menționăm că nici unul din participanții înscriși în cursa electorală, nu au încercat să anuleze acestea. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că cei care au organizat aceste alegeri, pot fi trași la răspundere. Îsăși autoritățile au introdus sancțiuni penale pentru încălcarea măsurilor de prevenire a răspîndirii coronavirusului.
Dodon ar putea fi tras la răspundere penală pentru organizarea alegerilor de la Hîncești, pe timp de pandemie. Printr-o intervenție live, Renato Usatîi, a menționat că însăși autoritățile au introdus sancțiuni penale pentru încălcarea carantinei și promovarea răspândirii virusului.
«Acesta este cel mai josnic lucru și cel mai mare cinism. Din cauza activității politice, ale acestei persoane și a formațiunii politice, pe care o conduce, oamenii încep să moară. Astfel de politicieni ca Dodon, pentru a ajunge la putere și pentru a o păstra, sunt în stare de orice. ”, a spus Usatîi.
Primarul de Bălți a menționat și faptul, că participanții la aceste alegeri din partea partidelor politice de dreapta nu au cerut nici ei anularea alegerilor. Anterior, un politician din opoziție a spus că organizarea alegerilor în timpul epidemiei este un genocid împotriva propriilor cetățeni. Reamintim că o femeie care a murit din cauza coronavirusului în noaptea de marți spre miercuri a fost originară din raionul Hâncești.Anterior, coronavirusul a fost confirmat la trei locuitori ai satului Sofia din raionul Hîncești. Toți sunt membrii aceleiași familii – soț, soție și copil.