Urzica este cunoscută ca fiind una dintre cele mai complete plante medicinale. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri, fapt rar întâlnit printre plantele medicinale.
Proprietăţile terapeutice şi alimentare ale urzicilor sunt datorate bogăţiei în unele substanţe bioactive printre care predomină complexul de săruri minerale, în deosebi fier, magneziu, calciu, potasiu şi siliciu. În plus, există o mare cantitate de vitamina C, precum şi alte vitamine importante cum ar fi şi provitamina A. Potrivit medicului de familie, Pavlina Pelevaniuc, urzica e un aliment potrivit perioadei postului pentru a îmbogăți organismul cu vitamine după o perioadă lungă de iarnă când ai consumat produse specifice.
Dacă încă nu va-ți gândit cum puteți include această plantă în alimentația de zi cu zi, ea.md vine cu o recetă de preparare a ciorbei de urzici. Pentru aceasta aveți nevoie de următoarele ingrediente : 1 kg urzici, 1 ceapă, 1 cartof mare, o țelină cât pumnul, 2 căței usturoi, 2 linguri bulion, o legătură leuștean, 2 linguri ulei și sare. Pentru preparare curăță urzicile de codițe, apoi opărește-le în apă suficientă, cu un praf de sare, până ce se înmoaie. Toaca ceapă și usturoiul fin și călește-le până ce devin translucide, apoi adăugă țelina rasa și cartoful tăiat cubulețe mici. Adăugă 2-3 l de apă și sare, apoi lăsă ciorba de urzici la fiert până ce poți pătrunde cartoful cu o furculiță. După ce legumele au fiert, adăugă urzicile opărite și bulionul, amestecă și mai lasă ciorba 5 minute la foc mediu, înainte de a adăuga leușteanul. Dacă pregătești o ciorbă de urzici de post, după adăugarea leușteanului ciorba poate fi servită. Dacă preferi o ciorbă chiar mai sățioasă și nu ții post, servește-o cu ou fiert alături și o lingură de smântână la fiecare porție.