Unde se află cea mai scumpă casă din lume

Villa Les Cèdres a fost construită în jurul anului 1830 şi a fost cândva reşedinţa regelui Belgiei. Cea mai scupă casă din lume a fost pusă la vânzare în sudul Franţei, pentru suma de un miliard de euro, scrie Business Magazin.

Villa Les Cèdres, care a fost construită în jurul anului 1830 a fost cândva reşedinţa regelui Belgiei, Leopold al II-lea. Este localizată în oraşul Saint-Jean-Cap-Ferrat, apoape de Nisa.

Conform Daily Mail, proprietarul actual al casei, Suzanne Marnier-Lapostolle, un membru al familiei Marnier, ar căuta ceva mai mic în care să trăiască. Casa a aparţinut familiei, celebră pentru fabricarea coniacului, din anul 1920.

Proprietatea are 10 dormitoare, o piscină de dimensiuni olimpice, o sală de bal şi grajduri pentru 30 de cai.