Grupul Best Western International, una dintre cele mai mari rețele hoteliere din lume, nu mai este prezentă pe piața Republicii Moldova.
Aceasta după ce începând cu 1 octombrie, hotelul Best Western Plus Flowers din Chișinău a renunțat la franciza grupului internațional și a revenit la vechea denumire – Hotel Flowers, scrie jurnal.md cu referire la Mold-Street.com.
Motivul pentru o astfel de decizie radicală este criza provocată de pandemie Covid-19, care a lovit dur în industria hotelieră din întreaga lume și din cea din Republica Moldova.
Astfel, proprietarii Hotel Flowers au renunțat să mai achite grupului Best Western taxa pentru franciză, care potrivit Logos.press.md se ridica la circa 40.000 de euro anual.
Best Western este prima reţea hotelieră internaţională ce a intrat pe piaţa ţării noastre. S-a întâmplat încă în anul 2011, prin aderarea hotelului Flowers din Chişinău la Best Western. Procesul de integrare în rețeaua Best Western a durat aproape doi ani şi a fost nevoie şi de o investiţie de circa două milioane de euro.
Cu sediul în Phoenix, Arizona, în Statele Unite, Best Western deține în prezent o rețea de peste 4.200 de hoteluri din peste 100 de țări din întreaga lume.
Sursa: jurnal.md