Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri, 29 martie, la o clădire aflată în construcție din centrul orașului Bălți. Etajul 7 al edificiului, a fost cuprins de flăcări chiar sub ochii trecătorilor. Incendiul s-a produs în jurul orei 23.00. Un martor ocular a reușit să surprindă momentul.
Potrivit purtătorului de cuvând al Direcției Situații Excepționale, Andrei Adam, cauza preliminară a producerii incendiului ar fi, nerespectarea normelor antiincendiare în timpul sudării de către muncitorii de pe șantier.
Pompierii au intervenit prompt așă că flăcările nu au reușit să se extindă.
Din fericire, în urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
Amintim, că lucrările de reparație a edificiului unde urmează să fie deschis un nou centru comercial au fost reluate la începutul lunii martie.