Una dintre autospeciale de dispersare a manifestanților, oferite de Erdogan, a fost surprinsă în acțiune

Una din cele două autospeciale „TOMA” de combatere a manifestațiilor, oferite de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul vizitei sale în Moldova din octombrie 2018, a fost văzută, în premieră, în acțiune.

Astfel, după ce în vara anului precedent, ministrul de atunci al Afacerilor Interne Andrei Năstase le-a transferat din dotarea Instectoratului General al Carabinierilor (IGC) în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), una dintre ele a intervenit ieri la lichidarea unui incendiu de vegetație în raionul Căușeni.

Potrivit IGSU, care a plasat pe pagina sa mai multe poze din timpul intervenției pompierilor la lichidarea incendiului, circa zece hectare de vegetație a ars la 16 februarie la Căușeni. Salvatorii, dar și autoritățile publice locale au reușit localizarea, iar apoi lichidarea flăcărilor, evitând astfel răspândirea la casele oamenilor. În una dintre poze poate fi văzută și autospeciala turcească „TOMA”.

De obicei, autospecialele de intervenție pentru dispersarea protestatarilor, TOMA, sunt folosite în timpul manifestărilor în masă, sunt dotate cu furtunuri cu jeturi de apă dispersată sub presiune în manifestanți. Asemenea autospeciale sunt utilizate și în Azerbaidjan, Libia, Zimbabwe, Georgia și Kazahstan.

Sursa: realitatea.md

autospeciale „TOMA”combaterea manifestațiilorIGSUîn acțiuneîn premierăintervențialichidarea incendiuluioferitepompieriipreședintele turcRecep Tayyip ErdoganTurciaМолдова