Un tânăr din Republica Moldova a decedat după ce un TIR, la volanul căruia se afla, a căzut de pe un pasaj suprateran și a luat foc. Accidentul s-a produs în data de 27 mai, în apropiere de orașul Sapulpa din statul Oklahoma, SUA, informează moldova.org.
Tânărul, pe nume Maxim Tincu, locuia de aproximativ doi ani în Statele Unite ale Americii. Potrivit presei americane, pompierii au reușit să stingă focul în aproximativ 30 de minute, iar tânărul moldovean este singura victimă a accidentului.
La moment, poliția investighează cazul pentru a afla cauzele care au provocat accidentul.
Cei apropiați și prietenii lui Maxim Tincu cer ajutor financiar pentru a putea transporta corpul neînsuflețut în Republica Moldova.