UN TÂNĂR DIN BĂLȚI A BENEFICIAT DE O BURSĂ DE 600 DE EURO

Pentru 20 de copii din familii nevoiașe sărbătorile pascale vor prinde culoare. Mai mulți copii dezinstituționalizați din Bălți au primit cadouri din partea unor donatori italieni.

În cutiile pregătite de o organizație din Italia, tinerii au găsit birotică, dulciuri, produse de igienă și haine. Datorită proiectului ,,Adopție la Distanță”, organizatorii vin pentru a 24-a oară în vizită la Bălți. De asemenea, familiile vulnerabile primesc la fiecare 3 luni câte o sumă de peste 600 de lei pentru fiecare persoană. Din aceste sume beneficiarii pot procura produsele de care au nevoie.

Pentru adolescenții care au rezultate frumoase în sistemul educațional, proiectul prevede o bursă de 600 de euro pentru un an. De acest privilegiu a beneficiat, Andrei Stoian, care a reușit să comunice de această dată în limba engleză cu membrii organizației.

În municipiul Bălți parteneriatul cu organizația IRFF ONLUS este stabilit de mai bine de 2 decenii, inițial s-au dus discuții cu Școala-Internat din Bălți, iar de acum 4 ani cu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei. Scopul proiectului este de a ajuta familiile vulnerabile din Moldova.

Proiectul ,, Adopție la Distanță ” se desfășoară în orașele Chișinău, Bălți și satul Bujor, raionul Hîncești. În total au beneficiat de ajutor 103 de copii, dintre care 62 sunt din capitala țării.

UN TÂNĂR DIN BĂLȚI A BENEFICIAT DE O BURSĂ DE 600 DE EURO