Un rus a înotat 20 de kilometri, din Insulele Kurile până în Japonia, pentru a cere azil politic, a informat presa de stat din Rusia duminică, după ce mass-media japoneză a anunțat că bărbatul a fost reținut în Hokkaido, scrie digi24.ro.
Autoritățile din Yuzhno-Kurilsk au declarat că refugiatul era originar din Ural și că primise teren gratuit pe insula Kurash Kunashir, ca parte a unui program derulat în Rusia pentru întinerirea populației în regiunile din Orientul Îndepărtat, potrivit The Siberian Times.
Agenția de presă RIA Novosti l-a identificat pe înotător ca fiind Vaas Feniks Nokard, în vârstă de 38 de ani. „Se pare că a ajuns acolo într-un costum de neopren. El a traversat strâmtoarea de 24 de kilometri înotând”, scrie RIA Novosti.
„A trăit în Insulele Kurile timp de trei ani, nu a lucrat nicăieri, a locuit în satul Golovino, unde a dormit într-un cort sau unde a mai fost primit”, spune aceeași sursă.
Nokard i-ar fi cerut unui prieten să-i vândă motocicleta pe care a lăsat-o pe insulă și să-i transfere apoi banii în Japonia.
Nokard ar fi fost deportat din Japonia în 2011 pentru încălcarea regulilor privind vizele, dar și din Thailanda și Bali, pentru falsificare de documente.
În 2019, presa din Rusia scria despre Nokard că este originar din Izhevsk, un oraș din Republica Udmurtia, la 1.000 de kilometri est de Moscova și s-a mutat în Kurile după ce a primit gratuit o suprafață de pământ printr-un program guvernamental. Nokard ar fi pasionat de cultura japoneză și a urmat cursuri de limba japoneză.
Consulatul rus din Sapporo spune că, de fapt, bărbatul ar fi ajuns la Hokkaido cu o barcă din cauciuc și acuză autoritățile japoneze că nu au furnizat informații despre el.
Katsunobu Katō, oficial guvernamental japonez, a declarat luni că guvernul va „lua măsurile adecvate”, după ce vor fi lămurite detaliile sosirii cetățeanului rus în Japonia, potrivit RIA Novosti.
Rusia controlează Insulele Kurile din ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, după ce trupele sovietice le-au ocupat. Disputa teritorială a împiedicat Rusia și Japonia să semneze un tratat formal de pace pentru a marca sfârșitul războiului.