O expertă-psihiatru din cadrul Spitalului clinic republican de psihiatrie a fost reținută de CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuită de organizarea unei scheme infracționale prin care absolvea de răspundere penală persoane, acuzate de omoruri și infracțiuni cu caracter sexual, scrie independent.md.
Potrivit procurorilor, psihiatra ar fi acționat în complicitate cu concubinul său care ar fi avut rolul de mijlocitor. Acesta găsea clienții, persoane acuzate preponderent de omoruri și violuri, care ulterior urmau a fi declarate „iresponsabile” la momentul comiterii infracțiunii, în schimbul unor sume de bani care variau între 4.000 de euro și 20.000 de euro.
La această etapă, ofițerii de urmărire penală au documentat 5 cazuri în care inculpați pentru diferite crime au apelat la serviciile psihiatrului. Au avut loc mai multe percheziții în cadrul cauzei, în urma cărora psihiatrul și unul dintre beneficiari au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de corupere pasivă și activă. Totodată, alte 4 persoane, care au apelat la serviciile expertului judiciar au statut de bănuit.
De menționat că, la finele lunii ianuarie curent, CNA a anunțat reținerea unui bărbat din capitală, cercetat penal de Direcția generală teritorială Sud și procurorii anticorupție pentru că ar fi pretins 20.000 de euro de la mama unui inculpat pentru omor ca să-l scape de pușcărie. Bărbatul, care ulterior s-a dovedit a fi concubinul psihiatrei, promitea influențarea membrilor comisiei din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ca să-l declare pe inculpat iresponsabil. Acum, acesta este cercetat pentru trafic de influență și riscă amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 unități convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani. La rândul ei, psihiatra este pasibilă de până la 10 ani de detenție, iar persoanele care au beneficiat de serviciile acesteia – până la 7 ani.