Un ofițer de la ANP riscă ar putea fi demis. ANI a constatat că se află de mai multe luni în incompatibilitate de funcții

Un ofițer din cadrul Direcției de detenție a Administrației Naționale a Penitenciarelor riscă să fie demis după ce Autoritatea Națională de Integritate a constat că se află în incompatibilitate de funcții de mai mute luni. Procedura de control a fost inițiată la sfârșitul anului 2020, în baza unor sesizări depuse de persoane juridice, scrie tv8.md.

Potrivit materialul probatoriu acumulat, s-a stabilit că ofițerul a fost angajat la ANP,  în martie 2020, în funcție publică cu statut special. Din octombrie 2020 și până în prezent, ofițerul deține și mandatul de consilier local în cadrul Consiliului local  Maximova din raionul Anenii Noi. Acesta a avut la dispoziție 30 de zile pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate, fie prin renunțarea la mandatul de consilier local sau la funcția deținută în ANP. Însă, contrar legislației, ofițerul a continuat să participe la ședințele Consiliului local Maximovca, fiind chiar remunerat pentru participare la una din ședințe. Totodată, la ședința Consiliului local, care a avut loc în decembrie 2020, deși a fost prezent, acesta nu și-a depus semnătira pe lista participanților.

În baza constatărilor stabilite, inspectorul de integritate a decis că, după rămânerea definitivă a actului va sesiza conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru a iniția procedura de demitere a acestuia. Totodată, bărbatul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică termen de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

Foto: tv8.md.

Un ofițer de la ANP riscă ar putea fi demis. ANI a constatat că se află de mai multe luni în incompatibilitate de funcții