Despre noul focar de coronavirus din oraș a anunțat primarul Renato Usatîi, marți seara, 26 mai, în cadrul comisiei excepționale din localitate pentru sănătate publică. Persoanele infectate sunt de la o fabrică de croitorie, unde bolnavi sunt deja 13 angajați, iar trei sunt suspecți la coronavirus.
Informația a fost confirmată de Veaceslav Chișlari, medicul șef al Centrului de sănătate publică. Potrivit acestuia, toți cei care au contactat cu persoanele infectate, vor fi testați.
Reprezentanții comisiei unanim au votat pentru ca fabrica privată să fie închisă pentru carantină.