Un moldovean, șofer de TIR în Italia, a murit după ce camionul pe care îl conducea s-a lovit de un vehicul din față

Sfârșit cumplit pentru un moldovean de 36 de ani, șofer de TIR în Italia, stabilit în orașul Padova. Bărbatul a murit după ce camionul s-a lovit violent de un vehicul din față, transmite tv8.md.

Nenorocirea s-a întâmplat marți după – amiază, în jurul orei 17:00, pe autostrada A4 Milano – Veneția. Presa italiană scrie că șoferul nu ar fi observat mașina din față, astfel că nici măcar nu a reușit să frâneze. Impactul a fost atât de violent, încât bărbatul a fost strivit în cabina camionului. A fost neboie de intervenția unei echipe de descarcerare pentru a scoate corpul neînsuflețit dintre fiarele contorsionate.

În urma accidentului, alte două persoane au fost rănite și transportate la spital. În zonă s-au înregistrat timp de mai multe ore ambuteiaje infernale.

Foto: tv8.md.

a murit după ce camionul pe care îl conducea s-a lovit de un vehicul din fațășofer de TIR în ItaliaUn moldovean