Un moldovean și doi români, bănuiți că au jefuit zeci de farmacii în perioada stării de urgență în Spania

Garda civilă spaniolă a arestat trei bărbați, un moldovean și doi români, cu vârste cuprinse între 32 și 42 de ani, bănuiți că au jefuit 47 de unități comerciale, „în special farmacii” din regiunea Madridului, scrie publicația El Pais.

În ultimele săptămâni, zeci de farmacii, baruri, benzinării și magazine de optică au fost sparte de o bandă care a rămas extrem de activă și pe perioada restricțiilor. Era formată din trei bărbați, doi români și un moldovean, rezidenți ai cartierului San Blas din Madrid.

El Pais scrie, citând surse din cadrul anchetei, că hoții aveau de fiecare dată același mod de operare. Aceștia furau un automobil de pe stradă, căruia îi forțau încuietoarea sau îi spărgeau geamurile utilizând deseori capacele de canalizare de pe stradă. Ulterior, după ce furtul era săvârșit, automobilul era abandonat.

„Scopul lor era să obțină cât mai mulți bani și obiecte de valoare ușor de vândut pe piața neagră”, spun anchetatorii.

În timpul perchezițiilor la domiciliile acestora, agenții au confiscat un autoturism, care era furat, unelte pentru spargerea vehiculelor, mai multe obiecte furate și 100 de grame de cocaină.

Bărbații sunt acuzați de apartenență la un grup infracțional și de tâlhărie violentă, relatează Direcția Generală a Gărzii Civile.

Operațiunea a fost realizată de Unitatea Organică a Poliției Judiciare din Toledo, Echipele Roca de Illescas și Mora, Grupul de Criminalitate Organizată al Unității Organice a Poliției Judiciare din Madrid și agenții de securitate cetățenească ai Comandamentului de la Garda Civilă din Madrid.

Sursa: unimedia.info

au jefuitbănuițifarmaciimoldoveanromâniSpaniastarea de urgenţă