Un sportive amator din Republica Moldova, Dmitri Voloșin, a trecut în înot, duminică, strâmtoarea Gibraltar cu distanța de 18 km. Împreună cu el, au înfruntat strâmtoarea dintre Africa și Europa doi sportivi din SUA și Franța, scrie Unimedia.
Timp de trei zile sportivii au așteptat ca vântul să bată din direcția potrivită și pe 10 septembrie, vântul a permis ca apele Gibraltarului să fie cucerite. Sub supravegherea medicilor și a echipei de salvatori, sportivii au petrecut în apă peste patru ore. 18 kilometri – iată distanța pe care au depășit-o înotătorii fără oprire.
Potrivit lui Voloșin, el a realizat ceea pentru ce s-a pregătit asiduu mult timp, desfășurând numeroase antrenamente. „Traversând înot strâmtoarea Gibraltar pot să spun un lucru – nu există nimic imposibil. După ce am finalizat și am desfăcut drapelul Moldovei deasupra capului, emoțiile m-au copleșit și voiam să cuprind tot Pământul”, – și-a împărtășit impresiile Voloșin.
Strâmtoarea Gibraltar este recunoscută ca având condiții meteorologice nefavorabile, iar din această cauză, în momentul dat, în lume sunt doar aproape 1400 de oameni care au reușit să traverseze înot strâmtoarea (mai puțini decât au urcat pe vârful Everestului). „Vântul a fost la limita admisibilă – 20 de noduri (35-40 km/oră), iar în punctul de start, înălțimea valurilor ajungea până la 2 metri. După 10 km parcurși, au obosit puternic umerii. Iată de ce a trebuit să-mi amintesc de vipassana și să detașez durerea de suferință. Asta m-a ajutat și am înotat până la urmă. Mai mult ca atât, în segmentul final am folosit valurile, care mi-au permis să mă odihnesc puțin. Împreună cu mine au înotat francezul Victor – salvamar profesionist, și Brian, antrenor care de mai bine de 20 de ani învață copiii să înoate”, – a povestit Voloșin.
Dmitrii Voloșin a depășit strâmtoarea cu distanța de 18 kilometri în 4 ore și 27 de minute. Anterior, în anul 2014, strâmtoarea a fost traversată și de moldoveanul Ion Lazarenco.
În timp ce Dmitrii Voloșin parcurgea distanța dintre cele două maluri, a fost susținut de un alt conațional de-al nostru, Iurii Scutaru. Acesta a realizat și majoritatea materialelor foto și video din timpul cursei de înot.
Strâmtoarea Gibraltar este o strâmtoare care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană și separă Spania de Maroc.