Rodney Baker, fost director al unei companii canadiene de curse și cazinouri, și soția lui au fost amendați după ce autoritățile au descoperit că au mers într-o comunitate de 100 de oameni pentru a se vaccina împotriva COVID-19. Ei au mers acolo cu un avion privat, dar s-au dat angajați ai un motel pentru a beneficia de vaccin, relatează The Guardian.
Autoritățile canadiene au dus în zonă un centru mobil de vaccinare, pentru comunitatea de 100 de persoane fiind alocate vaccinuri produse de compania Moderna, scrie digi24.ro.
Cei doi au susținut că lucrează la un motel, dar după ce le-au fost administrate dozele au întrebat dacă pot fi lăsați la aeroport. Iar după ce reprezentanții motelului au confirmat că aceștia nu lucrează la ei, personalul clinicii mobile a sunat la poliție.
„Au pus în pericol întreaga comunitate și echipa noastră. Sunt destul de supărat cu privire la toată situația”, a declarat John Streicker, responsabil de serviciile comunitare din Yukon.
Săptămâna trecută, cei doi au fost amendați pentru încălcarea regulilor de sănătate publică din teritoriul Yukon, sancțiunile fiind considerate ridicole.
Pedeapsa maximă prevăzută de lege este o amendă de 500 de dolari canadieni plus o taxă suplimentară de 75 de dolari canadieni, șase luni de închisoare sau ambele.
Însă, pentru că cei doi nu s-au izolat și au încălcat motivul scris în declarația pe propria răspundere, ei au fost amendați fiecare cu câte 1.150 de dolari canadieni, adică aproximativ 740 de euro.
Rodney Baker a câștigat în anul 2019 peste 10 milioane de dolari canadieni (aproximativ 6,4 milioane de euro), iar duminică a demisionat din funcția deținută la companie.