Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia

După ce președintele Igor Dodon a anunțat azi că, în cadrul unei discuții telefonice, „l-a rugat” pe omologul său italian, Sergio Mattarella, să permită moldovenilor să meargă în Italia prezentând testul COVID-19, fostul viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în perioada anilor 2013-2015, Iulian Groza, îi dă replica. Acesta i-a amintit președintelui moldovean că „în Italia președintele nu „rezolvă așa întrebări””, relatează realitatea.md

„E bine că Președintele Republicii Moldova și-a reamintit că poate dialoga ai cu alți omologi, poate „echilibrează” ceva totuși. Doar că în Italia președintele nu „rezolvă așa întrebări”. Președintele țării acolo, în Italia, nu se bagă peste alte autorități cu indicații acolo unde nu are competențe. Acolo fiecare autoritate funcționează în baza competențelor și unor proceduri prescrise”, a scris ironic Iulian Groza pe pagina sa de Facebook.

Deși nu o spune direct, cel mai probabil, fostul viceministru are în vedere acțiunile lui Igor Dodon, care, deși nu are competențele de rigoare, și-a permis să conducă și ședințele Punctului Focal, și să solicite Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică să relaxeze anumite restricții pe perioada crizei pandemice, dar și alte acțiunii care îi sunt caracteristice contrar atribuțiilor de serviciu.

Conform Constituției „preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”. Acesta are atribuții în domeniul politicii externe („poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului”); atribuții în domeniul apărării(„este comandantul suprem al forţelor armate” și „poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală”), dar și alte atribuții (spre exemplu „conferă decoraţii şi titluri de onoare” sau „acordă grade militare supreme prevăzute de lege”).

Sursa: realitatea.md

ItaliamoldoveniИгорь Додон