Un bloc de locuit din piața municipală „Vasile Alecsandri”, a luat foc chiar de ziua orașului Bălți. Flăcările au izbucnit într-un apartament de la etajul trei, sub privirile bălțenilor, dar și a oaspeților orașului. Potrivit reprezentanților Direcției Situații Excepționale, incendiul a fost provocat de un fier de călcat uitat conectat la priză. Pentru că proprietarii locuinței nu erau acasă, pompierii au fost nevoiți să pătrundă în apartament prin geam.
„Aproximativ la ora 19.00 a parvenit un apel că pe strada Independenței din municipiul Bălți, la etajul trei, dintr-un geam iese fum. La apel a reacționat prima cursă. Ajungând la fața locului s-a depistat că locatarii nu sunt acasă. A fost solicitată autoscara pentru a interveni prin geam.”
Datorită intervenției operative a pompierilor, incendiul nu a reușit să se răspândească în toată locuința, distrugând doar o odaie.
De la începutul anului 2017, pe teritoriul municipiului Bălți s-au produs 31 de incendii.