UN BĂRBAT A ÎNCERCAT SĂ SE SINUCIDĂ A DOUA OARĂ

Un bărbat în vîrstă de 42 de ani din orașul Glodeni a încercat să-și pună capăt zilelor chiar în ajun de Revelion.

 

Acesta și-a stropit hainele și patul cu motorină pentru ca mai apoi să le dea foc.

Planurile sinucigașului au fost date peste cap de către vecini, care au observat comportamentul neadecvat al bărbatului și au alertat salvatorii. Astfel, un echipaj de pompieri și o ambulanță au intervenit imediat la fața locului.

Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă al Direcției Situații Excepționale Bălți, Andrei Adam. Potrivit lui, Dispeceratul Integrat Nord a fost alertat în ziua de 31 decembrie, la ora 13.35 de minute.

La sosirea salvatorilor, individual reușise deja să-și dea foc. Acesta s-a ales cu mai multe arsuri și a fost transportat la spital.

Nu este entru prima dată cînd bărbatul a încearcat să-și pună capăt zilelor. În vara anului trecut el a fost scos de salvatori dintr-o fîntîna după ce a vrut să se înece.