Un avion, cât pe ce să fie răsturnat de vânt, în timpul aterizării, la Londra

Furtuna Corrie care s-a abătut asupra Angliei a provocat situații problematice și pe aeroportul Heathrow din Londra. Rafalele puternice de vânt au fost atât de puternice încât un avion a fost aproape de a se răsturna în momentul aterizării, scrie Libertatea.ro.

Momentul aterizării și întreaga scenă a fost surprinsă de către un martor, care a distribuit imaginile pe internet.

Avionul care venea din orașul scoțian Aberdeen se apropie de pista de aterizare. Roțile din partea dreaptă ating solul, însă avionul este zdruncinat din cauza vântului și aproape răsturnat.

La bordul aeronavei se aflau și doi parlamentari britanici. Unul dintre ei a declarat ulterior că îi datorează pilotului „profundă recunoștință pentru profesionalismul și calmul lor în modul în care au tratat o situație potențial foarte periculoasă”.

Nereușind să stabilizeze aeronava, pilotul decide să decoleze din nou, moment în care coada avionului aproape atinge pista. Cel care a filmat aterizarea  a declarat pentru CNN că a vrut „doar să arate cât de pricepuți sunt piloții”.

La rândul ei, compania British Airways a declarat că „piloții noștri sunt foarte pregătiți pentru a gestiona o serie de scenarii, inclusiv condiții meteorologice extreme”.

cât pe ce să fie răsturnat de vântLondratimpul aterizăriiun avion
Comments (0)
Add Comment