Un asteroid va trece la o distanţă foarte mică de Pământ, joi, ajungând să fie mai aproape de planeta noastră decât Luna, sau chiar decât sateliții TV sau meteo, scrie digi24.ro cu referire la Live Science.
Asteroidul, cunoscut sub numele de 2020 SW, nu este de așteptat să se ciocnească cu Pământul, conform Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, dar va trece foarte aproape, la 27.000 de kilometri distanţă de planetă.
De exemplu, Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ, iar sateliții TV și meteo sunt situați pe orbită la aproximativ 35.888 de kilometri distanţă.
Oamenii de ştiinţă nu au precizat dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.
Asteroidul 2020 SW a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona. Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27/720 km/h, sau 7,7 km/s şi nu va fi vizibil cu ochiul liber.
Sursa: digi24.ro