La Sankt-Petersburg a fost arestat interlopul rus Vladimir Kulibaba, un apropiat și un susținător al lui Igor Dodon, care, în mai 2021, a format o uniune populară de susținere a socialiștilor în campania parlamentară. Potrivit presei Vladimir Kulibaba este un asociat al interlopului Grigore Caramalac, transmite deschide.md.
Kulibaba a vizitat, în iulie 2021, Chișinăul pentru a se implica în așa-numita Platformă civică „Uniunea Populară”, care organiza acțiuni de susținere a socialiștilor și comuniștilor în campania electorală.
Kulibaba este învinuit în Rusia de organizarea unui omor și s-ar afla în căutare internațională în mai multe state.
Fontanka scrie că Vladimir Kulibaba, fostul președinte al Federației de lupte libere din Sankt-Petersburg, a fost reținut de colaboratorii departamentului de urmărire penală.
Kulibaba a fost reținut pentru a fi interogat cu privire la o crimă comisă în 1993. Atunci, în circumstanțe neclare, a fost omorât un oarecare Igor Savin.
Apoi, în 2000, Kulibaba a fost învinuit pentru omorul directorului general al unei firme de pază, Vadim Cecelea, însă a fost achitat de către jurați.