Un angajat al întreprinderii municipale „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi” din Bălți a fost lovit de un taxi în timp ce mătura strada. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, 5 septembrie, aproape de ora 8, pe strada Bulgară, în apropiere de intersecția cu strada Alexandru cel Bun. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 65 de ani s-a ales cu o fractură gravă și a fost transportat de urgență la spital.
Incidentul a fost discutat a doua zi în cadrul ședinței cu șefii întreprinderilor municipale. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Bălți, victima nu s-ar fi asigurat atunci când a ieșit pe carosabil. Aceleași surse au menționat că lucrările de salubrizare sunt admise manual doar pe trotuare, nu și pe banda de circulație.
Viceprimarul de Bălți, Igor Șeremet, a cerut socoteală pentru cele întâmplate, întrucât municipiul dispune de o autospecială modernă pentru salubrizarea orașului.
Șeful „Direcția Gospodărie Comunală”, Veaceslav Zincovschii și cel al întreprinderii „Reparația și Construcția Drumurilor”, Serghei Pcela, susțin că porțiunea de drum unde a avut loc accidentul nu este inclusă în itinerarul de lucru al autospecialei pentru că ar fi cu denivelări.
Igor Șeremet, a insistat, ca întreprinderile responsabile de salubrizarea orașului să nu-și mai antreneze angajații în lucrări care le pun viața în pericol. Mai mult, acesta a solicitat ca autospeciala să fie utilizată la maxim.
Potrivit medicului spitalului din Bălți, Anatolie Scorțescu, în prezent, starea de sănătate a bărbatului este stabilă. În urma loviturii victima s-a ales cu fractură de șold, comoție cerebrală și contuzii multiple.