Veste bună pentru moldovenii care intenţionează să călătorească în Ucraina. Ţara vecină a permis cetăţenilor săi, dar şi tuturor turiştilor, să intre în Ucraina fără necesitatea de a sta în carantină. Astfel, persoanele care vor prezenta certificatul de vaccinare anti-COVID cu ambele doze, cu orice ser inclus de OMS în lista vaccinurilor aprobate pentru utilizare în situații de urgență, vor fi scutiţi de prezentarea testului, dar şi de autoizolare, scrie publika.md.
Potrivit presei locale, persoanele neimunizate împotriva noului tip de coronavirus vor trebui să prezinte la frontieră rezultatul negativ al unui test la COVID-19, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrare în ţară.
În acelaşi timp, pentru cetățenii străini rămâne în vigoare cerința de a avea o poliță de asigurare valabilă cu acoperire pentru tratamentul COVID-19 .
De menţionat că, certificatele de testare și vaccinare nu sunt necesare copiilor cu vârsta sub 12 ani.
Foto: publika.md.