Ucigașul, care a săvârșit dublu omor la Ialoveni, a făcut infarct, după ce poliția a descoperit crima

Descoperire macabră pe malul unui iaz din localitatea Suruceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au depistat într-o groapă trupurile neînsuflețite a două persoane. Este vorba despre o femeie în vârstă de 44 de ani, dar și un bărbat de 42 de ani. Femeia a fost anunțată ca fiind dispărut încă din data de 19 februarie anul curent.

Mama victimei a sesizat poliția în luna februarie despre faptul că fiica sa a dispărut, iar peste câteva zile fiul femeii le-a spus oamenilor legii că mama sa ar fi fost omorâtă și îngropată în apropierea casei paznicilor de la iazul din Suruceni.

La fața locului, polițiștii au depistat cadavrul femeii, dar și al unui bărbat. Trupurile neînsuflețite ale celor două victime, aveau mai multe semne de moarte violentă, inclusiv plăgi de cuțit în regiunea spatelui și toracelui, dar și erau acoperite cu pământ într-o groapă de cu o adâncime de aproximativ  50 cm, la o distanță de 10 metri de casa paznicilor.

Ulterior, oamenii legii au stabilit că cei doi ar fi fost uciși de către concubinul femeii, un bărbat în vârstă de 36 de ani.

Însă, după ce a fost descoperită crima, făptașul a suferit un infarct miocardic și a murit.

Potrivit oamenilor din localitate, cei doi concubini locuiau împreună de mai bine de 18 ani și aveau la întreținere 3 copii, dintre care unul era feciorul femeii, iar ceilalți doi copii erau feciorii bărbatului de 36 de ani. Aceleași voci susțin că cei doi consumau des băuturi alcoolice, iar femeia îl înșelase de mai multe ori cu bărbatul de 42 de ani.

Sursa: deschide.md

crimadublu omorIaloveniinfarctpolițiaucigașul