Măsurile de protecție, care obligă ca 50% din produsele din magazine să fie autohtone, sunt o încercare de a încălca legile economice de bază care ulterior nu vor duce la nimic bun. Producătorii autohtoni sunt împiedicați de oficialii moldoveni, nici decum de produsele străine. De această părere este Alexei Tulbure, fostul ambasador al Moldovei la ONU.
Printre măsurile pe care parlamentul urmează să le introducă sunt și cele prohibitive. Astfel, proiectul de lege prevede ca punctele comerciale să nu aibă vreun drept să solicite producătorilor moldoveni reduceri la bunurile lor. „În loc să identifice problemele și să explice de ce mărfurile moldovenești sunt mai scumpe decât cele străine, autoritățile impun interdicții”, a spus Tulbure. Potrivit lui este foarte naiv să credem că consumatorul va scoate bani exagerați pentru produsele autohtone din motive patriotice.
Reamintim că săptămâna aceasta parlamentul a organizat o audiere publică privind proiectul de lege, care sugerează ca jumătate din mărfurile punctelor comerciale ar trebui să fie produse autohtone.