Primele troleibuze autonome au ajuns la Bălți. Luni, 8 februarie, acestea au fost înregistrate la terminalul vamal, apoi transportate către întreprinderea municipală.
Potrivit inginerului șef al întreprinderii, bateriile, cu care au fost dotate unitățile de transport au o autonomie de 20 km. Primarul orașului a menționat că aceste acumulatoare permit și deservirea suburbiilor municipiului. În oraș, datorită noilor troleibuze, vor fi extinse rutele transportului electric.
Noile troleibuze cuprind o serie de avantaje: spațiul salonului, care este conceput pentru 32 de persoane, prezența aparatelor de aer condiționat, a panourilor electronice invormative și chiar un sistem de supraveghere video. Mai mult, noul transport electric este adaptat conform necesităților persoanelor cu dizabilități.
În acest an, parcul de troleibuze va fi suplinit cu 11 unități noi. Livrarea acestora la Bălți are loc în câteva etape. Ultimul troleibuz ar trebui să sosească la Bălți până pe 15 martie. Inginerul-șef al Direcției de Troleibuze a menționat că perioada de furnizare a vehiculelor, depinde de condițiile meteorologice.
Anterior, autoritățile locale au elaborat patru rute noi, pe care vor circula unitățile de trasnport procurate: acestea include cartierele în care nu sunt inii de troleibuz. Renato Usatîi a propus ca la următoarea ședință să fie discutat subiectul privind numărul zilnic de călătorii către satele din preajma orașului Bălți.
Troleibuzele livrate la Bălți au fost asamblate de uzina ucraineană „Iujmaș”, care au propus un preț mai mic decât celălalt producător. Cu banii economisiți, autoritățile au achiziționat încă un vehicul, al unsprezecelea troleibuz.