Troleibuzele din municipiul Bălți vor transporta non-stop și gratuit pasagerii în seara de Revelion. Anunțul a fost facut de primarul orașului Bălți, Renato Usatîi la inaugurarea Bradului din centrul orașului. Toate cheltuielile vor fi suportate de buzunarul primarului.
Potrivit specialistului principal al Direcției Gospodărie Comunală, Ivan Miron în data de 24 decembrie toți agenții economici ce prestează servicii de transport se vor întîlni într-o ședință unde se va stabili graficul de muncă al autobuzelor și troleibuzelor.
În prima zi a noului an, domnul Miron a precizat că vor fi eliberate pentru transportul auto circa 104 cartele.