Polițiștii din Bălți au reținut o grupare criminală specializată în furturi din locuințe. Făptașii sunt trei locuitori ai municipiului în vârstă de 18 și respectiv 19 ani. Ca urmare a măsurilor speciale de investigaţii întreprinse, poliţiştii au stabilit că pe parcursul ultimelor luni, aceştia ar fi reuşit să pătrundă în 6 locuinţe. Valoarea bunurilor furate a fost estimată la peste o sută de mii de lei.
Reprezentanul Inspectoratului de Poliție Bălți, Elena Pavliuc, a menționat că hoții acționau mereu în baza aceleiaş scheme.
„Recent de către angajații Inspectoratului de Poliție Bălți a fost reținută o grupare care pătrundea în apartamente prin forțarea geamurilor de termopan sau prin uscătoriile din casele de locuit. În majoritatea cazurilor ei sustrăgeau bani, obiecte din aur și lăptopuri”, a declarat Elena Pavliuc.
Făptașii nu sunt la prima abatere de la lege, având antecedente penale similare. Aceștia riscă închisoare de la 5 la 10 ani.