Transportul de pasageri va fi sistat, marți, în toată țara

Transportul regulat de pasageri va fi sistat pentru o zi pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), pe 18 februarie, în semn de protest față de măsurile autorităților, în contextul crizei pandemice. Măsura vizează și transportul privat.

Acțiunea se va desfășura săptămâna viitoare, marți, 23 februarie, transmite newsmaker.md.

Președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a precizat că protestul va avea loc drept reacție la amenzile aplicate transportatorilor, pentru că nu au respectat prevederile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, inclusiv cea privind limitarea numărului de pasageri din mijloacele de transport.

De asemenea, transportatorii susțin că prevederile care vizează transportul de pasageri nu-și vor atinge scopul, în lipsa unor măsuri complexe de ordin social, economic și financiar.

„Din contra, vor crea riscuri noi și mai greu monitorizate de autorități. Ne cerem scuze de la pasageri pentru lovitura pe care vor fi nevoiți să o primească din cauza sistării transportului. Nu avem altă cale să arătăm lipsa competenței funcționarilor publici, decât să sistăm transportul”, se arată în comunicat.

Decizia privind ziua sistării transportului a fost adoptată în cadrul unei ședințe a Consiliului APOTA, care s-a desfășurat la ora 14:00.

Starea de urgență a fost prelungită printr-o decizie anunțată pe 15 februarie de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP). Printre restricțiile anunțate se numără reducerea în jumătate a numărului de persoane care pot circula simultan în mijloacele de transport public.

Sursa newsmaker.md

în toată țaramarțiTransportul de pasageri va fi sistat