Mai bine de 247,6 mii de cetăţeni ai Moldovei de pe malul stâng al Nistrului, din Bender şi din unele localităţi ale raionului Căuşeni vor putea să participe la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie.
Potrivit Infotag, acest lucru a fost confirmat de biroul de integrare, care a precizat că în 22 localităţi din zona de securitate, precum şi în Chişinău, Bălţi vor fi deschise 42 sectoare electorale pentru transnistrenii cu cetăţenia RM, transmite Știri.md.
Autorităţile transnistrene, drept reacţie la rugămintea părţii moldave, au permis traversarea hotarului administrativ cetăţenilor care doresc să participe la alegeri, fără autoizolare obligatorie pentru 14 zile sau testarea la noul coronavirus.
Delegaţia Moldovei în cadrul Comisiei unificate de control a îndemnat la circulaţia liberă a cetăţenilor din regiunea transnistreană în zona de securitate, chemând copreşedinţii de comisii, reprezentanţii Ucrainei şi Misiunii OSCE să contribuie la evitarea incidentelor şi restricţiilor, în special în legătură cu alegerile din noiembrie, anul acesta.