Cu toate acestea, alimentele speciale pentru noaptea dintre ani, nu lipsesc de pe mesele românilor, transmite Realitatea.net.
Despre struguri se spune că atrag bogăția. Potrivit tradiției, 12 boabe mâncate la cumpăna dintre ani vor asigura 12 luni pline de sănătate și belșug.
Totodată, trebuie să mănânci pește în noaptea de Revelion, ca să „aluneci” mai ușor printre momentele grele din noul an.
Simbol al fertilității si al prosperității, sunt considerate rodiile și smochinele se numără printre fructele care trebuie mâncate în noaptea dintre ani – spune tradiția.
Pastele și cerealele simbolizează longevitate, belșugul și bogăția, astfel că nu ar trebui să lipsească de pe masa de Anul Nou.
Fructele cu forma rotundă, la fel ca merele și citricele, simbolizează sănătatea și vigoarea vitală, energia și forța și trebuie să se regăsească în casele oamenilor la trecerea dintre ani.
Mai mult decât atât carnea de porc nu lipsește niciodată de pe masă la sărbătorile de iarnă. Se spune că porcul este aducător de noroc, bogăție și prosperitate.