Toyota introduce prima ambulanţă din lume care e propulsată cu energie generată din hidrogen

Toyota Motor este primul constructor auto care a dezvoltat şi creat prima ambulanţă din lume care este alimentată cu hidrogen (FCEV mobile clinic). Vehiculul a fost creat pe baza minibuzului Coaster, dar al său turbo diesel standard a fost demontat și înlocuit cu un tren de rulare de la Toyota Mirai de primă generaţie, transmite autoblog.md.

În noua unitate de propulsie hidrogenul este transformat printr-o reacție electrochimică în electricitate care, respectiv, alimentează motorul electric ce pune în mişcare maşina. Puterea agregatului se ridică la 182 CP şi 300 Nm de cuplu, fiind suficientă pentru ca vehiculul ce măsoară 7.160 x 2.105 x 2.795 mm şi cu o greutate de 5.670 kg să poată rula cu aproximativ 100 de km/h.

Carburantul viitorului este stocat în trei rezervoare speciale care au un volum total de 7.2 kg. Autonomia declarată cu un singur plin se ridică până la 210 km, ceea ce este mai mult decât destul pentru ca o astfel de maşină să fie operaţională într-un oraş mare.

Unde mai pui în context că realimentarea cu hidrogen durează aproximativ trei minute, timp comparabil cu cel necesar pentru a umple rezervoarele maşinilor cu ardere internă, însă spre deosebire de acestea din urmă, ambulanţa emite nu gaze toxice, ci vapori de apă pură.

Ambulanţa mai este capabilă să livreze curent cu o tensiune de 100V, atât pentru necesităţile consumatorilor interni, cât și celor externi. În plus, există un convertor DC cu o putere maximă de 9 kW. Capacitatea de alimentare a sistemului extern este de aproximativ 90 kWh.

Cabina vehicului este echipată cu un sistem de aer condiționat cu filtru HEPA pentru a reduce riscul de infecție pentru personal și pasageri. Tot la interior există spațiu pentru un pat cu rotile, scaune pentru angajați și dulapuri pentru echipament medical.

La momentul de faţă o astfel de ambulanţă există într-un singur exemplar. Toyota menţionează că dacă testele se vor solda cu succes, va lua în considerare posibilitatea producerii în serie a acestor mașini. Vehiculul va fi utilizat de spitalul Crucii Roşii din orașul Kumamoto, Japonia, începând din vara anului curent.

Foto: autoblog.md.

Toyota introduce prima ambulanţă din lume care e propulsată cu energie generată din hidrogen