Tiraspolul se plânge și cere intervenția Moscovei în privința Chișinăului. Ce anume acuză regimul separatist de peste Nistru

Regimul separatist de la Tiraspol a cerut Moscovei să intervină și să determine Chișinăul să-și perspecte angajamentele în dosarul transnistrean. Asta deși numai din martie 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus a instalat alte 37 de noi posturi de control ilegale, obstrucționând accesul la alimente și medicamente, precum și circulația cetățenilor moldoveni. 

În cadrul unei mese rotunde desfășurate, joi, la Moscova, în Duma de Stat, la Comitetul pentru afaceri CSI, relații cu compatrioții și integrarea eurasiatică, șeful diplomației regimului secesionist de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, a declarat că negocierile în dosarul transnistrean s-a blocat în ultim an din cauza „refuzului total al autorităților moldovenești de a îndeplini acordurile semnate anterior și de a reveni la restricții, presiuni și amenințări împotriva Transnistriei”, scrie anticoruptie.md.

„Participarea mașinilor transnistrene la traficul rutier internațional nu este asigurată, problemele cauzelor penale, telecomunicațiile și ridicarea restricțiilor bancare nu au fost rezolvate, Moldova refuză, de asemenea, să discute sistemul de garanții al acordurilor la care a ajuns partea rusă”, a spus Ignatiev la Moscova, potrivit unui comunicat de presă al instituției pe care o conduce.

El a acuzat Chișinăul că încearcă să destabilizaze misiunea de menținere a păcii pe Nistru și blocarea activității organelor sale de conducere.„Bagajul negativ al problemelor pe care le-am exprimat astăzi nu numai că persistă, dar este și agravat, exacerbând amenințarea la adresa drepturilor și intereselor cetățenilor ruși și ale compatrioților din Transnistria”, a adăugat Ignatiev.

În opinia lui Ignatiev, situația actuală necesită crearea unor mecanisme de interacțiune directă ruso-transnistrene adaptate noilor realități. În acest context, el a prezentat o serie de propuneri practice ale Transnistriei privind consolidarea contactelor interdepartamentale, a cooperării politico-diplomatice bilaterale, socio-economice și comerciale.

Tiraspolul se plânge și cere intervenția Moscovei în privința Chișinăului. Ce anume acuză regimul separatist de peste Nistru