Tinerii aleg să plece peste hotare chiar dacă au studii superioare

De câteva decenii, situația demografică din Republica Moldova se înrăutățește progresiv. Populaţia s-a redus cu peste opt la sută, în ultimii șapte ani. Tinerii aleg să plece peste hotare, chiar dacă au studii superioare. Dovadă este promoția anului 2012 a Liceului din Mălăiești. Deși majoritatea a urmat o facultate, mai bine de jumătate de clasă se află în străinătate. Urmăriți în continuare povestea emoționantă a acestei promoții, spusă în emisiunea Cealaltă Basarabie de la Jurnal TV.

Printre țările în care au plecat cei 23 de tineri se numără Statele Unite ale Americii, Irlanda, Marea Britanie sau Germania.

ANASTASIA MIHAILOV, stabilită în SUA: „Odată ajunsă în State, nu m-am putut integra chiar atât de rapid din cauza că nu prea puteam să vorbesc limba engleză chiar dacă înainte de sosire am luat câteva cursuri acasă.”

LIUBA GORI, stabilită în Irlanda: „Nu-ți permiteai să-ți cumperi ceva mai bun, chiar și aceleași fructe, nu mereu îți permiteai să îți iei chiar o banană, tot timpul trebuia să ai o oarecare măsură.”

EUGENIA PERJU-PĂDUREAN, stabilită în Anglia: „Of, aici în Anglia dacă totul e pe dos, și drumurile, și automobilele, și tot. Limba engleză cred că a fost cea mai mare problemă.”

GHEORGHE MINCIUNA, stabilit în Germania: „Am plecat după ce am finisat facultatea, după asta am muncit un an de zile după facultate, însă totuși nu am putut să mă realizez pe plan financiar și am decis să plec, cred că anume Germania și anume locul unde mă aflu deoarece fratele meu se află aici și două surori, adică toată familia se află aici.”

În 2012, acești tineri au absolvit liceul teoretic din Mălăiești, iar cea care i-a ghidat și încurajat mereu a fost Mariana Cotoman. Pe atunci era la început de cale ca profesoară de informatică, iar ei au reprezentat prima promoție.

MARIANA COTOMAN, diector Liceul Teoretic Mălăiești: „Am învățat de fapt cu ei de la început și să progresez, și ca cadru didactic pentru că cu ei eram permanent în activități. S-a format un colectiv foarte unit, foarte prietenos, acum chiar am plăcere când văd că sunt cumetri unii la alții. că se duc împreună, că se întâlnesc.”

Fiecare din foștii elevi are un loc preferat în școală, care le amintește de câte o zi de șotii, distracție sau lecții de viață.

Au plecat să muncească pentru dezvoltarea altor țări, iar Republica Moldova a ajuns să fie lipsită de mii de tineri, care pun în practică talente și abilități departe de casă. În timp au înțeles cât de grea este străinătatea, dar și câte lecții importante au de învățat.

Emisiunea Cealaltă Basarabie poate fi urmărită la Jurnal TV în fiecare zi de vineri, de la ora 22:00.

Tinerii aleg să plece peste hotare chiar dacă au studii superioare