Tânăra găsită carbonizată lângă satul Nicolaevca rămâne neidentificată

Oamenii legii nu au reușit să identifice tânăra găsită carbonizată sâmbătă, în apropierea satului Nicolaevca din raionul Floreşti. Cazul e cercetat de un grup format din angajați ai Inspectoratului de Poliție din Florești şi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii, transmite publika.md.

Igor Zglavuța, şeful adjunct al INI: „Se activează în regim non-stop de sâmbătă până acum. Se fac chiar acum măsuri speciale de investigații, dar pentru a nu periclita mersul anchetei nu vă pot da detalii. La moment lucrăm la identificarea cadavrului.”

Nici primarul comunei Nicolaevca, Serghei Malai, nu ştie cine ar fi tânăra găsită carbonizată.

Serghei Malai, primarul comunei Nicolaevca, Florești: „Polițiştii s-a împărțit în mai multe grupuri și au mers prin sat, la familiile nevoiaşe, dar nu avem deocamdată nicio informație. Noi presupunem, dar nu știm exact.”

Oamenii din localitate sunt îngroziți şi se tem să mai iasă din case.

„Este imposibil să ieși afară noaptea. Oamenii din sat sunt în vârstă, tineri nu sunt. Sunt foarte mulți care vin în localitate, pentru că aici totul este foarte ieftin. Noi niciodată nu am încuiat ușa la casă, dar acum încuiem.”

„Asta strașnic ce se face. Săracii părinți poate undeva își caută copilul, strașnic.”

„Nu am nicio idee despre cine ar fi vorba. Nu au mai fost astfel de cazuri la noi.”

Sâmbătă pe un câmp din apropierea satului Nicolaevca din raionul Floreşti a fost găsit corpul carbonizat în proporţie de 90% al unei tinere.

Potrivit poliţiei, victima avea în jur de 25 de ani și locuia la o stână de oi din apropierea localităţii.

Medicii legişti au efectuat expertiza cadavrului, iar poliţiştii au iniţiat o cauză penală pentru omor săvârşit în mod intenţionat.

Poliţia va stabili toate circumstanţele producerii tragediei şi persoanele implicate.

Sursa: publika.md
carbonizatăsatul Nicolaevcatânăra