Sute de polițiști, salvatori și voluntari caută copilul dispărut în Hîncești. Ce au întreprins oamenii legii în 42 de ore

Sute de persoane, polițiști, carabinieri, voluntari și membri ai diferitor asociații s-au implicat în căutarea minorului dispărut la Hîncești. Oamenii legii susțin că băiatul a dispărut în timp ce părinții se aflau la serviciu. Potrivit poliției, până la această oră au fost verificate fântâni și subsoluri, pădurea din vecinătate și terenuri agricole, relatează agora.md

„La 26 mai a parvenit apel la 112 de la mama copilului, precum că fiul a plecat într-o direcție necunoscută. Copilul era acasă cu încă doi frați, iar părinții se aflau la serviciu. IP Hîncești a alertat subdiviziunile, polițiștii au fost separați pe grupuri și au fost îndrumați pentru a desfășura acțiunile de căutare.

Au fost chestionați părinții, rudele, vecinii. Au fost verificate fântânile, subsolurile, toate locurile posibile unde s-ar fi putut afla copilul”, informează șefa secției „Sigurața minori” din cadrul IN Securitate Publică, Aliona Dragomirețcaia.

Astfel, în cele 42 de ore au fost antrenați în căutările copilului peste 100 de angajați ai Poliției Naționale și Poliției de Frontieră. A fost implicat în căutări serviciul chinologic, cu aplicarea dronelor, au fost implicați serviciul de urgență și salvatori. Totodată, IG de Carabinieri au oferit în suport peste 140 de angajați. În căutări s-au implicat peste 50 de voluntari din Asociația Vânătorilor Pescarilor, Asociația „Terra Valahia”, dar și localnici din Hîncești.

„Așa cum locuința copilului este în apropiere de pădure, căutările s-au extins pe toată suprafața masivului forestier, terenurile agricole vecine”, a menționat Aliona Dragomirețcaia.

Oamenii legii vin cu un apel către cetățeni: „Facem apel către comunitate pentru a ajuta să determinăm locul aflării copilului. Rugăm să nu difuzați informații false pe rețelele de socializare, ci doar după ce vor fi verificate de poliție”, spune șefa secției „Sigurața minori” .

Amintim că un copil de șase ani din Hîncești, pe nume Beniamin, a dispărut la 26 mai. Copilul era îmbrăcat în maiou galben, pantaloni verzi și purta șlapi de culoare roz, ai mamei.

Primăria Hîncești oferă 10 mii de lei persoanelor care vin cu informații relevante pe acest caz. Iar primarul orașului, Alexandru Botnari, promite o recompensă de 300 de mii de lei pentru informațiile care vor ajuta la găsirea copilului. Condiția este ca băiatul să fie viu și nevătămat.

Totodată, primarul de Bălți, Renato Usatîi, a promis o răsplată de până la 20 de mii de euro (aproape 390 de mii de lei – n.r.) pentru informații relevante despre locul aflării lui Beniamin.

Sursa: agora.md

băiatul dispărutHânceștioamenii legii