STURZA: BĂSESCU A AVUT ȘI ALTE MOTIVE PENTRU A SOLICITA CETĂȚENIA MOLDOVENEASCĂ

Dincolo de atitudinea amicală față de Republica Moldova, Traian Băsescu a avut și alte motive, mai pragmatice, pentru a solicita cetățenia moldovenească, susține fostul premier Ion Sturza, informează Ziarul Național.

În opinia lui, gestul fostului președinte roman ar urma să îi servească lui Băsescu în viitoarea sa activitate politică din România.

Este un instrument foarte bun pentru activitatea politică în România. Traian Băsescu nu este în situația de a se retrage. Astfel, gestul, dincolo de subtextul emoțional, are și un subtext politic”, afirmă Sturza.

Deși nu crede că fostul președinte român ar încerca să candideze la prezidențialele din Republica Moldova, potrivit lui Sturza prevederea constituțională care stabilește că prezidențiabilii ar trebui să aibă zece ani locuiți în țara noastră nu ar fi un impediment.

Băsescu merită un bonus de la Curtea Constituțională pentru a scoate prevederea cu „zece ani”, a mai precizat politicianul în cadrul unei emisiunii de la un post privat din țară.

Referindu-se la curentul unionist, Sturza afirmă că acum se conturează o mișcare unionistă mult mai serioasă, consistentă și profundă.

E un altfel de curent pe care ar trebui să îl luăm în calcul”, afirmă Sturza.

Amintim că Președinția a confirmat săptămâna trecută că Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus cereri pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova.