Studiu: Vârsta ideală la care femeile pot avea primul copil

Contrar opiniei majorităţii şi studiilor anterioare, vârsta optimă pentru conceperea unui copil nu este după împlinirea a 20 de ani. Specialiştii atrag atenţia că atât corpul, cât şi psihicul femeii nu sunt pregătite pentru această schimbare.

Vârsta ideală a femeii pentru conceperea unui copil este un subiect intens dezbătut. Multe femei amână sarcina din diverse motive, cum ar fi evitarea grijilor, dezvoltarea carierei sau dorinţa de a avea mai mult timp pentru a călători înainte de a-şi completa familia, scrie Adevărul.

Contrar opiniei majorităţii şi studiilor anterioare, care au arătat că după vârsta de 20 de ani femeia este pregătită de naştere, un studiu condus de dr. John Mirowsky, sociolog la Universitatea din Texas, a scos la iveală faptul că vârsta perfectă pentru a da naştere primului copil este de 34 de ani.

Este indicat ca femeile să aibă copii la 34-35 de ani deoarece unele zone ale corpului pot dezvolta probleme de sănătate în jurul vârstei de 20 de ani, conform adevărul.ro.

La 34 de ani, corpul unei femei este pregătit pentru a da naştere unui copil sănătos. Pe de altă parte, Zirowsky subliniază şi că femeile trebuie să fie foarte atente, deoarece odată cu înaintarea în vârstă creşte riscul de a contracta anumite boli şi de a apărea complicaţii ale sistemului reproducător.

Şi psihologii susţin teoria medicului, amintind că femeile care au 34-35 de ani au în general o relaţie solidă cu partenerul lor, au energie şi vitalitate, au atins un anumit nivel al carierei şi sunt suficient de mature pentru a creşte un copil. Sigur că în definitiv decizia aparţine femeilor.

Ambii părinţi nu trebuie să uite că aducerea pe lume a unui copil este o decizie ce schimbă viaţa de cuplu, care ar trebui luată cu responsabilitate şi maturitate.