Aproape 1400 de studenți din cei 4700 care își fac studiile la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți vor primi burse pentru anul de învățământ 2016-2017. Pentru lunile septembrie și octombrie, aceștia și-au ridicat deja banii. Este vorba despre studenții cu cele mai bune medii în cadrul sesiunii precedente și la înmatriculare, atât de la ciclul I licență cât și ciclul II masterat.
Prim-prorectorul pentru activitate didactică, Natalia Gașițoi, spune că mai mult de jumătate din numărul total de burse, 845 la număr, au revenit studenților ciclului I, secția studii cu fregvență. Aceștia au primit una din cele trei categorii de burse, în funcție de rezultatele înregistrate. Cea mai mare bursă ridică studenții din anul absolvent, specialități pedagogice-1008 lei.
Majorările de bursă pentru studenții de la specialitățile pedagocice se explică prin dorința de a încuraja tinerii să aleagă meseria de profesor. Acest lucru pare a fi însă insuficinet, crede Natalia Gașițoi, potrivit căreia numărul studenților de la specialitățile pedagocice nu este în tendință de creștere.
Spre deosebire de ciclul I, studenții de la master ridică o bursă unică, în mărime de 790 de lei. În acest an, 538 de masteranzi, s-au ales cu acest venit lunar.
Pragul categoriile de burse pentru studenții ciclului I cu frecvență, dar și numărul studenților masteranzi care beneficiază de bursă sunt stabilite în funcție de reușita candidaților
Cât despre bursa socială, aceasta a revenit pentru 76 de studenți de la ciclul licență. Bursa socială este de 310 de lei și se oferă după alte criterii, cum ar fi studenți cu probleme grave de sănătate, orfani, cu venituri sub minimul pe economie, indiferent dacă au o notă medie scăzută.
Per general, studenții pot beneficia doar de una din bursele sus menționate.