Procesul de livrare a motorinei, din cadrul ajutorului umanitar, a început astăzi, 31 mai. În prima săptămână este planificată pentru distribuție o cantitate de 728 de tone către 46 de agricultori, afectați de seceta din anul 2020, de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, transmite agora.md.
Graficul de livrare către beneficiarii finali va fi stabilit de către Agenția Rezerve Materiale săptămânal, de comun cu agentul economic – distribuitor și beneficiarii finali de ajutorul umanitar și va fi publicat pe paginile oficiale ale Agenției Rezerve Materiale, S.A ,,Tirex-Petrol” și AIPA.
Agenția Rezerve Materiale îndeamnă agricultorii să dea dovadă de responsabilitate și receptivitate pentru buna desfășurare a procesului de distribuție a motorinei.
Tabelul punctelor mobile de distribuire a motorinei la staţiile de alimentare cu combustibil a Î.M „ Tirex-Petrol” S.A, poate fi găsit pe site-ul Agenției Rezerve Materiale.
Menționăm că, la data de 28 mai curent, Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare a adoptat Decizia cu privire la aprobarea listei beneficiarilor finali de ajutor umanitar extern acordat de către România și a mecanismului și de livrare a motorinei către beneficiarii finali.
Foto: agora.md.