„Ceea ce nu poate fi publicat și de ce contractul este secret este doar formula, care este un secret comercial, în rest, tot ce este în acel contract, din punctul meu de vedere, nu e nimic secret.
Și eu cred că trebuie publicat, dar nu este decizia unilaterală a mea. Aici trebuie și cetățenii să înțeleagă ce înseamnă contract secret, că nu secretul l-am văzut eu și 2 oameni. Contractul a fost văzut de foarte multă lume, inclusiv de ANRE, pentru că, conform legii, Moldovagaz trebuie să trimită contractul către ANRE și ei au văzut contractul, directorul de la ANRE.
Mai degrabă este o chestie comercială, care se protejează. Am spus și promit că voi face această solicitare oficial către Consiliul de observatori Moldovagaz ca să îl publice. Dacă ei permit, eu sunt de acord să îl public mâine. Exact cum am publicat protocolul pe care l-am semnat exact sunt de acord și îmi doresc acest contract să fie publicat”, a spus Spînu, transmite unimedia.info.
Contractul între Gazprom și Moldovagaz a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani, utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021.
Părțile au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldovagaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare.
Anterior, Andrei Spînu a spus că și-ar fi dorit publicarea contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, dacă ar ține de competența sa, însă consideră că formula este una avantajoasă pentru cetățenii Moldovei.