Şomerul, care nu a promis nimic, a ajuns consilier local

Şomerul din Beiuş, care a candidat independent şi nu a promis nimic, a ajuns consilier local. A avut 10 afişe electorale în care a pozat în trening.

Cu 10 afişe electorale în care a pozat în trening şi fără să facă nicio promisiune electorală, bihoreanul Alexandru Degău a pierdut alegerile pentru funcţia de primar, însă va fi consilier local în Beiuş, cel mai mare municipiu din Bihor, după Oradea.

Alexandru Degău a strâns 248 de voturi în postura de candidat independent pentru funcţia de primar şi 383 de persoane au votat pentru a-l trimite în Consiliul Local, trecând peste minimul de 300, câte erau necesare pentru a-şi câştiga acest drept. „Mulţumesc alegătorilor mei! Nu am să vă dezamăgesc, jur”, a transmis, luni, proaspătul consilier local.

Ce spun beiuşenii despre noul lor consilier? „A avut 10 afişe. Dacă avea 20, câştiga şi Primăria. Bravo pentru el. Eu m-am liberat când el a fost încorporat. A prins din plin Revoluţia din Decembrie 1989, a fost pe baricade ca noi să vorbim liber ceea ce gândim”, zice unul dintre susţinătorii săi, Adrian Bârz.

În timpul campaniei, Degău s-a declarat şomer şi singura lui promisiune a fost că va solicita un audit în Primăria Beiuş pentru a şti ce se întâmplă cu baniii beiuşenilor.

Alexandru Degău este fiul fostului director al Băncii Naţionale a României, sucursala Bihor, şi a decis să candideze la Primăria Beiuş în primăvară, iritat de faptul că administraţia locală refuza să-i răspundă la solicitările pe care le-a înaintat pentru a afla modul în care se cheltuie banii publici în condiţiile în care firma familiei sale, înfiinţată cu 28 de ani în urmă, e cel mai mare contributor la bugetul Beiuşului cu peste 66.000 lei din impozite şi peste 100.000 lei din impozitul pe salarii, anual.
Inginer electromecanic de profesie, Degău preferă, însă, munca fizică. El a lucrat la dezafectarea unor mine în Petroşani, în Ungaria la realizarea investiţiei BMW, la lucrări de infrastructură, a fost şofer profesionist pe maşini grele, buldozere, excavatoare, camioane, portar la restaurant, muncitor în construcţii în străinătate, iar în ultima perioadă într-o firmă irlandeză care fabrica mâncare de câini şi într-un port în Belgia.
Pe lângă acestea, însă. Alexandru Degău e sportiv, deţine centură neagră la taewkondo şi aikido, iar în 2016 a făcut parte din lotul României la Campionatul European de Taekwando unde, la 47 ani, a obţinut titlul de campion european.
Sursa:
candidat independentconsilier localșomer