Soldați NATO, invadați de oile românești

Soldaţii americani au avut parte de o confruntare neobişnuită în România. Au fost invadaţi de oile româneşti. S-a întâmplat în comuna Mihăeşti din Vâlcea, unde soldaţii NATO şi-au pus tabăra de exerciţii.

Nici că se putea găsi moment mai bun pentru venirea soldaţilor de peste Ocean, decât de ziua Americii. În vreme ce concetăţenii lor întorc burgerii pe grătar şi au spectacole de artificii, soldaţii NATO îşi pun corturile pe islazul din Mihăeşti, Vâlcea. Locul este însă deja ocupat de un cioban şi turma sa.

Şi cum între oltenească şi engleză nu sunt multe elemente comune, negocierile s-au purtat prin angajaţii primăriei, care au dat o mână de ajutor şi la scoaterea oilor dintre blindate, scrie digi24.ro.

Sabin Popa, secretar primărie Mihăeşti: Mai sunt şi mici incidente. Se apropie mai mult decât este cazul. Ei au împrejmuit cu gard şi problema e că în gardul respectiv au curent slab şi cu toate acestea pot să ciupă animalele

Sosirea americanilor aduce schimbări în viaţa localnicilor. Autorităţile au peticit drumul judeţean pe o distanţă de 2 kilometri.

Comuna a fost împânzită de afişe care anunţă şi sosirea elicopterelor.

Exerciţiile la care vor participa peste 2.500 de militari NATO vor avea loc în perioada 16- 20 iulie şi sunt parte dintr-un program amplu, la care vor participa 25.000 de militari din 22 de ţări. Toate acţiunile vor avea loc în România, Bulgaria şi Ungaria.