Șoferii vor prezenta cazierul contravențional la revizia tehnică a mașinii

Revizia tehnică a mașinilor nu va putea fi efectuată până când proprietarii autovehiculelor nu vor prezenta cazierul contravențional al autoturismului.

Documentul va conține informaţia deţinută de poliţie despre procesele contravenționale în care a fost implicat mijlocului de transport. Ministerul de Interne a propus, repetat, un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere și a Legii cu privire la siguranța traficului rutier.

Acum jumătate de an, Ministerul de Interne a propus acest document consultărilor publice, scrie bizlaw.md. Atunci, prevederile vizau obligativitatea prezentării cazierului la revizia tehnică, indiferent dacă există sau nu încălcări în domeniul circulației rutiere.

Acum, documentul prevede ca șoferii să fie obligați să prezinte actul, doar în cazul în care inspectorul stației de testare va constata că sunt pornite procese contravenționale. Cazierul contravenţional pentru autovehicul va reprezenta un act confirmativ, eliberat de subdiviziunea specializată a Ministerului Afacerilor Interne. Acesta va conţine datele deţinute de Poliţie despre existenţa/lipsa informaţiilor de implicare a autovehiculului în comiterea accidentelor rutiere sau a altor contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere, în privinţa cărora n-a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere.

La fel, documentul va conține informații cu privire la contestarea proceselor-verbale, prin care contravenientul a fost sancționat contravențional. Prin urmare, în situația în care inspectorul stației de testare tehnică va accesa baza de date cu verificarea informației deținute privind existența/lipsa contravențiilor din domeniul circulației rutiere comise cu autovehiculul, care se prezintă în vederea efectuării testării tehnice periodice, și va constata lipsa contravențiilor menționate, atunci posesorul autovehiculului va fi exceptat de la obligativitatea prezentării cazierului contravențional pentru autovehicule.

Totodată, proiectul prevede că, în cazul în care încălcările vor fi constatate prin intermediul camerelor de supraveghere, proprietarul mașinii va fi obligat să comunice datele privind identitatea persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul, atunci când a fost comisă încălcarea.