ȘOFERII DIN UNGHENI, ÎMPOTRIVA SCUMPIRII VINIETELOR

Zeci de șoferi s-au adunat la Ungheni unde își vor manifesta nemulțumirea față de scumpirea vinietei, informează unimedia.

Majoritatea din ei au numere de înmatriculare românești, pentru a nu achita asigurarea „Cartea Verde”, atunci când părăsesc țara, iar acum în schimb ei vor fi nevoiți să achite o taxă mai mare pentru viniete.

Amintim că proiectul politicii bugetar fiscale pentru anul 2016 prevede majorarea de aproape patru ori, a vinietei (taxa de drum pentru mașinile cu numere străine). Astfel, pentru fiecare zi, proprietarul autoturismului va plăti câte un euro. De exemplu, vinieta pentru jumătate de an va costa 180 de euro. Va rămâne neschimbat doar prețul vinietei pentru 7 şi 15 zile, taxa fiind de patru și, respectiv, opt euro.