Șoferii despre scumpirea carburanților: „Prețurile nu corespund cu nivelul de trai al oamenilor”

O nouă scumpire a carburanților în R.Moldova. Începând cu 16 ianuarie, prețurile la benzină și motorină au crescut în medie cu 1 leu, în timp ce prețurile la gaz au crescut cu aproximativ 60 de bani. Costul pentru un litru de benzină ajunge la 17,15 lei, un litru de motorină valorează 14,45, iar un litru de gaz lichefiat costă 10 lei 12 bani. Șoferii se arată deranjați de majorări. Potrivit acestora, prețurile la sombustibili nu corespund cu veniturile și salariile populației.

Conducătorii auto consideră că acest domeniu ar trebui reglementat de guvern, nu de companii. „Prețurile trebuiesc monitorizate, astfel ca să corespundă cu nivelului de trai al populației”, spun șoferii.

Economistul Veaceslav Ioniță a declarat pentru presa republicană că autoritățile ar trebui să acorde atenție pieței produselor petroliere. Acum câteva zile, Consiliul Concurenței a anunțat o posibilă creștere a prețurilor la combustibili. Creșterea prețurilor este asociată cu creșterea prețurilor la produsele petroliere pe piața mondială, precum și cu creșterea accizelor în anul 2021.

Молдова